După cum știți, cei mici adoră farsele! Dacă nu suntem atenți, însă, acestea pot ajunge să fie experiențe neplăcute, atât pentru noi, adulții, cât și pentru ei!
Deși astăzi s-a dat liber păcălelilor, este bine să fim cu ochii pe copii și să le explicăm faptul că farsele trebuie să aducă zâmbete pe fețele oamenilor, iar nu durere, fie ea fizică sau psihică.
Puterea exemplului este deosebit de importantă, iar noi, ca părinți, ar trebui să fim pregătiți cu idei poznașe, gata de pus în aplicare! Iată câteva idei de farse inofensive, dar amuzante:
Ne-am gândit, așadar, să vă dăm câteva idei de păcăleli nevinovate pentru a-i distra pe cei mici:
Iar vouă, celor mari, vă recomandăm să fiți cu ochii în patru, deoarece copiilor le place tare să bucătărească! De cele mai multe ori, însă, nu le ies cele mai bune preparate! Dat fiind că de 1 Aprilie sunt și mai puși pe șotii decât de obicei, nu ar trebui să vă fie mare mirarea dacă ceaiul sau cafeaua au gust de sare, piper, boia sau alte condimente pe care le-au găsit prin dulapuri!
Cert este că ziua de 1 Aprilie este prilejul ideal pentru a nu mai lua viața așa în serios, indiferent de vârstă! Adevărata fericire vine din timpul petrecut alături de cei dragi, iar noi vă dorim o zi plină de zâmbete și voie bună!
Spor la păcăleli!